Acești doi părinți au ales un nume pentru fiul lor, însă Evidența Populației nu i-a lăsat. Cum voiau să-și numească băiatul

Acești doi părinți au ales un nume pentru fiul lor, însă Evidența Populației nu i-a lăsat. Cum voiau să-și numească băiatul
Publicat: 21/09/2024, 12:59
Actualizat: 21/09/2024, 13:45

Unui cuplu de părinți din Brazilia îi este interzis să-i dea copilului numele ales din cauza „temerilor de hărțuire”. Danillo și Catarina Prímola au fost atenționați de către o instanță că numele fiului lor le-ar putea provoca „rușine în viitor”. 

Cei doi părinți și-au numit copilul Piyé după ce au ascultat un cântec de la un carnaval din 2023, în timp ce lucrau la Școala de Samba Acadêmicos de Venda Nova. Ulterior, au observat că numele era similar cu cel al unui faraon egiptean și au fost încântați să-l aleagă.

Numele, după pronunța din limba portugheză, semnifică un pas de dans

Membrii Curții de Justiție din Minas Gerais se tem că din cauza numelui său, copilul va fi agresat când va studia la școală. Pronunția numelui este similară cu cea a unui cuvânt din limba portugheză, care semnifică un pas de dans de balet.

Numele este scris diferit în portugheză, iar pe hârtie este scris „Piié”. Instanța a refuzat să-i înregistreze numele nou născutului, iar un judecător a respins decizia.

Băiatul numit în onoarea regelui din antichitate s-a născut pe 31 august 2024.

Ce spun părinții?

Danillo Prímola, tatăl băiatului, a spus:

„Știm că hărțuirea nu poate fi combătută prin interzicere și nici prin opresiune. Hărțuirea poate fi combătută prin studierea asupra ignoranței societății în ansamblu”.

Danillo Prímola a adăugat:

„Numele era deja ales, era ceva ce ne doream. Și, între timp, am aflat despre povestea faraonului, care a fost un mare rege de culoare”.

Bătălia juridică asupra numelui a dus la amânarea vaccinării cu dozele necesare. De asemenea, a fost amânat și  testul de screening  care se efectuează atunci când un nou-născut are aproximativ cinci zile pentru a detecta afecțiuni rare sau grave. Camila Prímola, mama băiatului  a mai avut o sarcină în 2020, dar a pierdut-o, scrie Ladbible. 

Cine a fost faraonul Piye?

Piye a fost un rege kushit și fondator al Dinastiei  a 25-a a Egiptului. El a condus Regatul Egiptean între anii 744–714 î.Hr.,  din orașul Napata din Nubia, Sudanul de astăzi. Napata era capitala celei de-a 25-a dinastii. Piye a domnit într-o perioadă turbulentă din îndelungata istorie a regatului egiptean antic, aflat atunci în declin. Sute de ani au trecut de la epoca de glorie a faraonilor cunoscuți, precum Hatshepsut, Thutmose al III-lea, Akenaten, Seti I și Ramses al II-lea. Era a treia perioadă intermediară de declin și instabilitate politică a Egiptului antic, condus atunci de faraoni străini. Perioada coincide cu Evul Întunecat al Greciei Antice.

În calitate de conducător al Nubiei și al Egiptului de Sus, Piye a profitat de conflictele conducătorilor Egiptului extinzând puterea Nubiei dincolo de Teba în Egiptul de Jos.Tefnakht din Sais a format o coaliție între regii locali ai Regiunii Deltei și l-a atras pe regele Nimlot de Hermopolis, aliatul lui Piye, să fie de partea sa. Tefnakht și-a trimis armata de coaliție la sud și a asediat Herakleopolis, unde regele său Peftjauawybast și comandanții locali nubieni au apelat la Piye pentru ajutor.

Cum ar fi arătat faraonul Piye, potrivit reconstituirii digitale care a avut la bază imaginea parțial distrusă sculptată pe o stelă. Sursa Foto: Wikipedia Commons
Cum ar fi arătat faraonul Piye, potrivit reconstituirii digitale care a avut la bază imaginea parțial distrusă sculptată pe o stelă. Sursa Foto: Wikipedia Commons

Piye a reacționat rapid,  adunând o armată pentru a invada Egiptul de Mijloc și de Jos și a vizitat Teba la timp pentru marele Festival Opet. El a declarat război sfântși le-a poruncit soldaților săi să facă o baie ritualică înainte de a începe campania. El însuși a oferit sacrificii marelui zeu Amon. Armata lui Piye a mers spre nord și a obținut victoria completă, cucerind orașele Hermopolis după un asediu de cinci luni, dar și Memphis. Regii din Delta Nilului au fost supuși.

Înainte de cucerirea persană, Egiptul antic a fost divizat între nubienii din sud și egiptenii din nord

După prăbușirea civilizațiilor la încheierea epocii bronzului cauzată de invazia popoarelor mării, regatul egiptean a fost divizat. După moartea faraonului Ramses al XI-lea în 1077 î.Hr., care a pus capăt Noului Regat, a început a treia perioadă intermediară a Egiptului antic. Mai multe dinastii s-au format simultan. Dinastia a 21-a s-a creat la Tanis (c. 1077 – 943 î.Hr.), dinastia a 22-a s-a creat la Bubastis (943 – 716 î.Hr.). Dinastia a 23-a s-a creat la Heracleopolis Magna(837-728 î.Hr.), iar dinastia a 24-a s-a creat la Sais(732 – 720 î.Hr.). La Napata domnea dinastia a 25-a, cea a faraonilor nubieni de culoare ( c. 744 – 656 î.Hr.).

Piye a domnit 30 ani și a murit în 714 î.Hr. A fost urmat la tron de Shebitku, faraonul care a domnit doar 9 ani, de Shabaka (705–690 î.Hr.), Taharqa (690–664 î.Hr.), Tantamani, Atlanersa (653–643 î.Hr.), Senkamanisken (640–620 î.Hr.), Anlamani ( 620–600 î.Hr.).  Nubienii au fos alungați  de asirienii conduși de nemilosul rege Asurbanipal. Napata a fost jefuită de egipteni în 593 î.Hr., iar capitala regatului Kush a fost mutată la Meroë.  

Statuile regilor nubieni care au domnit ca faraonii a celei de-a 25-a dinastii egiptene, din orașul Napata. Sursa Foto: Wikipedia Commons
Statuile regilor nubieni care au domnit ca faraonii a celei de-a 25-a dinastii egiptene, din orașul Napata. Sursa Foto: Wikipedia Commons

În orașul Sais, în nord, în anul 664 î.Hr., egiptenii au restaurat ultima dinastie a faraonilor egipteni nativi, cea de-a 26-a.  Este numită și Perioada Saită după orașul Sais, unde faraonii și-au avut capitala. Perșii aveau să invadeze în cele din urmă Egiptul în 525 î.Hr. când împăratul Cambys al II-lea l-a capturat și executat pe Psamtik al III-lea, ultimul faraon egiptean. Împăratul persan a transformat Egiptul într-o satrapie a Imperiului Persan și el s-a încoronat ca primul faraon al dinastiei a 27-a.

Citește și: Un studiu științific relevă care este cel mai frumos nume pentru femei. În limba greacă semnifică „ÎNȚELEPCIUNE”

Absolvent al Facultății de Istorie (2013-2016) și al programului de master „Istorie și Practică în Relații Internaționale” (2019-2021) la Universitatea mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Ce ar face Ungaria dacă ar fi atacată de Rusia. Răspunsul șocant dat de un...
Filmul crimei din Mehedinți! Și-a ucis tatăl, apoi a sunat la 112 să anunțe dispariția...
FOTO. Gafă uriașă a uneia dintre cele mai frumoase femei
Femeia din Bacău aflată în comă, care și-a revenit brusc și a început să cânte....
Scene cumplite în pușcărie, după ce Gabriel de la "Puterea Dragostei" și-a înmormântat soția ucisă...
VIDEO. Momentul în care cântăreața greacă Marinella se prăbușește pe scenă. Artista a suferit un...
Gabi Bădălău, decizie RADICALĂ după ce a pierdut procesul cu Claudia Pătrășcanu! Ce urmează să...
Mihaela Rădulescu, apariție de infarct la 55 de ani. Decolteul uriaș a făcut victime! Fanii...
Debit triplu pe Dunăre şi Cod Roşu de ploi adus de ciclonul Ashley. Când se...
"Am murit pe masa de operație, iar ce am văzut apoi e foarte diferit de...
Parada de 1 decembrie 2024 ar putea fi mutată în altă zi! Care este motivul...
Pictorial de senzaţie cu cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia...
Luminile de zi sau faza scurta? Ce trebuie să aprinzi când circuli pe șoselele din...
Premierul Marii Britanii se va întâlni cu Ursula von der Leyen pentru îmbunătăţirea relaţiilor cu...
Ultimele zile de PACE și primele zile de război în Europa
Simona Halep, anunț FINAL la 33 de ani: Ăsta e planul acum!
Rețetă de bulion cu roșii și ardei. Îl poți folosi la prepararea ciorbelor și a...
Ce a putut să facă un român la ușa apartamentului său, pe scara blocului. Ceilalți...
Ana Maria Vasiliu, înmormântată în rochia de mireasă! Detalii cutremurătoare
A renunțat Flick la prieteni pentru relație? „Eram văzut ca eternul burlac, petrecăreț. Eram petrecărețul...
Cristina Vlad, artista de muzică populară, se lansează în afaceri! Ce business profitabil și-a deschis...
BANCUL ZILEI. Bubulina către Bulă: - Să nu se însoare cu proasta aceea!
Un obiect în formă de alună a fost înregistrat de radar în timp ce trecea...